Momentul sosirii bebelusului
Sfaturi practice pentru momentul sosirii bebelusului dumneavoastra
Ati trecut cu bine prin procesul emotionant si extenuant al nasterii, si acum sunteti pregatit sa aduceti bebelusul acasa. Asadar, la ce fel de experiente sa va asteptati in urmatoarele trei luni si cum puteti sa va descurcati mai bine cu schimbarile prin care treceti?
Pregatiti-va pentru o schimbare majora
Fara indoiala, prima luna alaturi de nou-nascut va reprezenta o panta abrupta pe curba invatarii. Bebelusul dumneavoastra are nevoie de ingrijirea si atentia voastra 24 de ore pe zi si daca este primul vostru copil, veti capata tot timpul noi abilitati. Schimbatul, hranitul, tinutul in brate si imbaiatul sunt toate noi provocari cu care veti avea de-a face. Daca veti gasi cea mai buna cale prin care sa faceti aceste lucruri impreuna cu partenera, veti ajunge sa va consolidati legatura cu ea, precum si cu bebelusul dumneavoastra.
Permiteti-va sa fiti novice
Inainte sa fi avut primul copil, probabil ca nu ati avut prilejul sa invatati sa aveti grija de un bebelus. Permiteti-va sa gresiti unele lucruri sau sa va ia mai mult timp pana invatati anumite lucruri. Va dura ceva pana veti ajunge sa schimbati eficient scutecele si sa tineti cu incredere copilul in brate.
Plan practic
Majoritatea taticilor din ziua de azi trebuie sa se implice inca din prima zi in ingrijirea copilului. In lunile premergatoare travaliului probabil ca ati pregatit impreuna tot ce va trebuie pentru nou-nascut. Pentru a va asigura ca nu ati uitat nimic, aici se afla o lista utila cu toate lucrurile esentiale de care veti avea nevoie cand veti aduce bebelusul acasa:
- Un carucior sau un „Sistem pentru plimbare”. Bineinteles ca este totusi posibil sa cumparati un carucior normal, dar acum este destul de obisnuit ca parintii sa aleaga un „Sistem pentru plimbare” modern. Aceste sisteme cu pliere usoara va permit sa lasati copilul sa stea culcat fiind nou-nascut, apoi, dupa ce copilul dumneavoastra mai creste, sa le modificati in alte pozitii. Scaunul se poate schimba, de asemenea, intr-un scaun pentru masina.
- Scaun inalt pentru masa
- Balansoar
- Cos pentru bebelus
- Patut
- Asternut pentru patut
- Dispozitiv de monitorizare a copilului
- Sterilizator
- Colector pentru laptele matern
- Bavetele
- Scutece
- Servetele umede pentru bebelusi
- Geanta pentru scutece
- Patura pentru schimbat bebelusul
- Body-uri si pijamale
La ce sa va asteptati in prima luna
Noi experiente
Nu va simtiti rusinat daca sunt lucruri pe care nu le stiti despre ingrijirea unui nou-nascut. Cititi din cateva carti despre copii pentru a invata despre dezvoltarea si necesitatile bebelusului dumneavoastra.
Construiti o legatura
Lucrul cel mai important pe care il puteti face in prima luna este sa construiti o legatura emotionala cu nou-nascutul. Daca gasiti o modalitate sa-l tineti confortabil si sa-l ajutati sa ragaie, incepeti cu dreptul.
Incepeti sa vorbiti
Dumneavoastra puteti, de asemenea, sa incepeti sa comunicati verbal cu bebelusul. Nu are nici o importanta ca el inca nu intelege ce spuneti; sunetul grav al vocii dumneavoastra i se va parea linistitor. Tineti-l in poala si priviti-l in ochi, si apoi vorbiti-i sau cantati-i incet. Acesta este un prim pas foarte important pentru a pune bazele a ceea ce va fi o relatie de o viata.
Luati stresul de pe umerii partenerei dumneavoastra
Puteti sa va asteptati ca partenera dumneavoastra sa fie foarte obosita o perioada dupa nastere. Travaliul este epuizant, atat emotional, cat si fizic, iar partenera dumneavoastra poate avea si cusaturi sau alte probleme medicale dupa care trebuie sa isi revina.
Este rolul tatalui ca in aceste momente sa se ocupe de menaj, sa gateasca si sa faca cat de mult posibil pentru a o elibera de plusul de stres. Incurajati-va partenera sa se odihneasca cat se poate de mult si sa doarma odata cu bebelusul.
Cereti sfaturi
Daca simtiti ca aveti nevoie de ajutorul sau sfaturile altora, nu ezitati sa le cereti de la prieteni si rude, sau de la doctorul dumneavoastra, asistenta sau infirmiera dumneavoastra.
La ce sa va asteptati in a doua luna
Un program mai clar
In a doua luna probabil ca veti avea un program mai clar si lucrurile vi se vor parea mai putin haotice.
O personalitate in dezvoltare
Bebelusul dumneavoastra va incepe probabil sa se formeze ca individ, incepand sa-i apara trasaturi pe care le recunoasteti. Acum veti putea sa distingeti intre plansul prin care cere mancare sau cel care cere schimbarea scutecului. Probabil va veti da seama ca bebelusul este mult mai activ si mai alert cand este treaz.
Atasati-va si mai mult de bebelusul dumneavoastra
Este important sa va legati si mai tare de bebelusul dumneavoastra si sa gasiti timp in care sa fiti cu el fara sa lasati ceva sa intervina. Continuati sa il tineti in brate si sa-l linistiti, sa ii vorbiti si sa-i cantati.
Sustineti-va partenera
Multe mame sunt ingrijorate in legatura cu abilitatile pe care trebuie sa le dobandeasca pentru a-si ingriji bebelusul, deci spuneti-i partenerei ca apreciati tot ce face si ca face o treaba buna.
Continuati sa va ocupati de menaj si de copil in timp ce o incurajati sa se odihneasca mai mult.
Luati-o pas cu pas
Este posibil ca acum sa va simtiti foarte obosit si stresat, incercand sa va descurcati cu toate responsabilitatile, atat din casa, cat si din familie. Dati-va timp sa va acomodati cu schimbarile prin care treceti. Cu timpul va veti simti mult mai increzator in indemanarea dumneavoastra de parinte si in administrarea lucrurilor ce trebuie rezolvate.
Vorbiti cu alti tatici
Este important sa le spuneti altora prin ce treceti. Taticii mai experimentati sunt o foarte buna sursa de sfaturi si ajutor. Daca incepeti sa va simtiti supraincarcati sau stresati, vorbiti despre asta. Vorbiti cu partenera dumneavoastra daca se poate. Daca simtiti ca aveti o problema mai grava, cum ar fi depresia, adresati-va medicului.
La ce sa va asteptati in luna a treia
Ganditi-va la lumea inconjuratoare a copilului dumneavoastra
Ganditi-va cum ii pare lumea copilului dumneavoastra. Acum noua luni viziunea lui asupra lumii era destul de diferita. Fiecare necesitate i-a fost satisfacuta automat si natural de catre corpul partenerei dumneavoastra; hranirea si toate celelalte nevoi ale corpului erau indeplinite fara niciun efort.
Acum, lumea este un cu totul alt loc. Bebelusul dumneavoastra trebuie sa va comunice nevoile, dar nu stie cum. El trebuie sa invete la fel de mult ca si dumneavoastra si uneori trairile lui pe aceasta lume sunt satisfacatoare si placute. Cateodata ii e dificil, stresant si frustrant, ceea ce-l face sa planga si sa fie suparat.
Odihniti-va
Se poate ca acum sa fi ajuns la un punct de epuizare maxima, lipsa de somn incepand sa se faca simtita. Incearcati sa va odihniti cum trebuie. Chiar daca va mandriti ca aveti destula energie, acestea sunt imprejurari exceptionale – permiteti-va sa va luati timp liber.
Mentineti legatura stransa
Probabil va dati seama ca legatura partenerei dumneavoastra cu bebelusul a devenit inevitabil mai puternica decat a dumneavoastra. Totusi, nu pemiteti ca acest lucru sa va impiedice sa va tineti copilul in brate si sa il linistiti de fiecare data cand simtiti nevoia.
Bebelusului ii va placea sa fie tinut de dumneavoastra si va va diferentia de mama sa. El va fi constient de mainile dumneavoastra mai mari, de vocea mai grava si de mirosul diferit, si va fi linistit de dragostea si grija pe care i le oferiti.
Implicarea dumneavoastra in viata lui va fi determinanta in dezvoltarea sa. Il ajutati in pregatirea pentru viitor, stimulandu-i aptitudinile sociale si abilitatile de rezolvare a problemelor, ce ii vor fi esentiale de-a lungul vietii.
Organizati-va timpul
Ganditi-va bine cum va petreceti timpul cu familia. Faceti in asa fel, incat sa petreceti ceva timp doar dumneavoastra cu bebelusul, pentru a mentine astfel o legatura stransa cu micutul. De asemenea, organizati timpul pentru familie cand mergeti toti la plimbare sau ii faceti baie impreuna copilului.
Dumneavoastra si partenera dumneavoastra aveti nevoie si de timp numai pentru voi. Asigurati-va ca impartiti bine timpul. Daca va petreceti o zi intreaga departe de casa, atunci si partenera dumneavoastra are dreptul la aceeasi perioda in alt sfarsit de saptamana.
Nu uitati sa petreceti si ceva timp doar voi doi. Cautati un baby-sitter si iesiti impreuna, chiar si numai pentru cateva ore. Este vital pentru relatia dumneavoastra si va poate ajuta sa preveniti tensiuni ce pot exploda.